Modernizarea femeii- frumoasa expresie a îndobitocirii!

          Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă uit în jur mă apucă mila! Mila față de evoluția pe care cei dinaintea noastră o așteptau plini de speranță neștiind ce presupune aceasta.Mă uit în jur sperând să văd undeva un strop de sclipire, un geamăt de inteligență sau măcar un strigăt , un ecou, o mică șansă într-o lume însetată de prostie!
        M-am lăsat o vreme de scris deoarece ,în jur se cerea un anumit stil!Un stil atât de simplu încât cititorul nu se mai "chinuia" să înțeleagă mesajul!Nu mai avea de ce! Era totul atât de "bine" exprimat încât "Papushika thaa" și inteligenta ei prietenă "Dulcika thaa" și-au dat seama că vechii scriitori "n-aveau ce face" și au scris așa operele, de plictiseală!Era și normală reacția!Ele,cititoare de breasla a blog-urilor de suferință și-a cărților moderne,"ce le intra ușor la suflet",nu înțelegeau de ce nu-și pot susține Bacalaureatul cu fluturii Irinei Binder în locul "moromeților"!
Acum,nu știu câtă lume mai supraviețuiește în valul îndobitocirilor "moderne" ,dar eu,una,mă simt scârbită de toate publicațiile menite să-ți oprească munca intelectuală sub falsul concept de modernizare! 
       Inainte femeia era obligată de societate să coboare un trepte sub piciorul bărbatului, căci el era stâlpul casei,omul care îi hrănea copiii!Acum? Acum,deși femeia e liberă să urce două-cinci trepte deasupra bărbatului, ea insistă să rămână două-cinci trepte dedesubt căci îl iubește nebunește și nu poate trăi fără el deși mai aude ea din când în când că el mai are tratative și cu cealaltă dar "nu e vina lui", "cealantă e curvă iar el e bărbat" și-a citit ea ceva articole unde s-a regăsit "complect" în suferința "autoarei",realizând că așa este în dragoste!Dacă el îi mai dă o palmă, e pentru că îi comentase ea ceva, iar el trebuia să o liniștească.Nici prin cap nu-i trece femeii să-l părăsească, căci la colț e "Skumpika thaa","curva care nu-i dă pace" și abia așteaptă ca ei doi să se certe!
      Inițial am râs!Am râs și-am privit în continuare Facebook-ul, căci era singura modalitate de a-mi vedea prietenii!După ce începusem să observ tot mai multe distribuiri ale unor articole de toată jena "Te-am iubit dar ai plecat!"/"Soțul meu are amanta!"/"Te-am iubit ca o fraieră!" și multe altele "scrise din inimă" și "ungătoare de suflet", menite să îndobitocească mentalitatea femeii căci de trup se ocupă Kassem și Pestrițu,m-au încercat varii sentimente.
     Şi m-a luat mila, mila pentru minunea aia de femeie ce-ar putea conduce lumea, dar i-au fost luate toate șansele încă din fașă!Minunea aia de femeie, capabilă să întoarcă munți, dar ea-i întoarce lui o clătită "că așa-i plac!",minunea aia de femeie care încetase de mult să mai fie dulce,lăsând doar un gust amar în urma ei.Gustul ăsta amar despre care eu vorbesc,nu este gustul ăla pe care tu doreşti să-l inspiri "ălora ce te invidiază",nu!E milă ,este o milă şi o scârbă de nedescris.Cică a scris Pestriţu un articol despre femei dedicat bărbaţilor care nu înţeleg de ce femeia îi părăseşte.Un articol atât de share-uit încât n-am rezistat să nu deschid link-ul,să văd şi eu,de ce pleacă femeia?Păi dacă ea le explică bărbaţilor cum stă treaba cu femeile,mă îndoiesc total c-au priceput ceva,dovada e faptul că doar femeile au share-uit, eu vă explic cum stă treaba cu voi.
     A fi sexy,draga mea, nu înseamnă să-ţi etalezi sânii şi fundul lucrat "la sală" încă de la 15 ani.
     A fi sexy nu înseamnă să mai porţi rochiţa ce-ţi venea odată pe la 17 ani,acum,la 29.Poate tu nu observi,dar corpul tău,deşi mintea ţi-a rămas undeva pe acolo,se modifică.Vrei,nu vrei, ăsta e mecanismul şi nu-l poţi ascunde doar pentru că nu-ţi puşcă rochia.
     A fi sexy, nu înseamnă să ai câţi mai mulţi iubiţi pe timpul verii sau unul cu Audi în preajma Crăciunului.În caz că nu aţi auzit,există maşini mai tari decât aceasta şi "ăştia ce vă saltă prin cluburi" au o rată maaare la bancă,rată pe care o plătesc "pe la castraveţi".
     A fi sexy nu înseamnă o copie D&G sau Vuitton.Oricine vă vede faţa şi mai ales,dacă vă aude vorbind, ştie că e ceva fake luat de la "una ce v-o aduce din Italia".Nu,draga mea, nu e original furat că brand-urile astea mari au bodyguarzi,ştii tu,"ăia ce stau la uşa clubului" şi mă îndoiesc că aia "una" sau prietenii ei au şanse să intre în magazin.
    A fi sexy nu înseamnă a copia sau a-ţi însuşi un stil de viaţă ca a asistentelor TV.
    A fi sexy nu înseamnă să te strâmbi la selfie-uri şi nici a-ţi pune botox cu sutele alea de euro pe care ştim cu toţii,după faţă, că ţi-i trimite mama ta din Italia după ce o şterge la cur pe Signora.
     A fi sexy înseamnă a fi inteligentă,a-ţi crea relaţii de durată şi cu oameni de cel puţin acelaşi nivel intelectual.
    A fi sexy draga mea,înseamnă a fi educată!A fi sexy,presupune un limbaj adecvat şi elevat.A fi sexy înseamnă a avea un punct de vedere într-o lume în care toţi îţi dau cu linguriţa.A fi sexy îneamnă a avea o perspectivă sănătoasă a realităţii şi un plan de viitor .
    A fi frumoasă înseamnă a îndrăzni să fii tu originalul când toţi ceilalţi par traşi la indigo.
    A fi frumoasă înseamnă a ştii să-ţi controlezi instinctele şi pornirile sălbatice.
    A fi frumoasă înseamnă a nu cunoaşte invidia iar tu ,draga mea, laşi în urmă o dâră de miros.
    Vezi,draga mea, viaţa nu e doar Bamboo,haine Haut-Couture,botox,silicon şi un corp lucrat la sală.Viaţa nu înseamnă să-l ierţi pe ăla c-a plecat cu "aia" dar "nu ştii ce-a fost în capul lui" şi-l ierţi c-aşa te-ndeamnă prietena ta imbecilă.Nu!Viaţa nu înseamnă o relaţie şi party-uri.Viaţa nu e ce vezi la Tv.Viaţa nu e despre ce ţi se întâmplă ci despre cum mânuieşti situaţia.Şi acum vine problema...
     De unde să ştii tu cum să mergi mai departe când niciodată n-ai avut o bază?De unde să ştii tu că e cu adevărat un măgar şi nu te merită când tot ce vezi e Drăguşanca şi Tonciu ?De unde?Şi astea săracele,s-au tot certat cu ai lor şi iar s-au împăcat.Se poate!Îţi spui tu în gând privindu-l pe Capatos cu câtă ardoare încearcă să le afle problema.Află,că acest Capatos nu este un înger şi este obligat să facă ceea ce face şi să-ţi spele ţie creierul şi ultima fărâmă de strigăt ce se mai aude din creieraşul tău.Mireasă pentru fiul meu nu trebuie să-ţi fie motivul de-a te trezi dimineaţă  aşteptând ora 14.00 căci totul e regizat.Da,draga mea, ăştia iau bani pentru ca tu să devii o proastă şi să te menţină la un nivel comfortabil iar tu să numeşti asta "emancipare"!
     Mi-e milă de voi,mi-e milă şi mi-e scârbă în acelaşi timp.Mi-e scârbă când vă aud vorbind,când văd cum scrieţi,când vă aud înjurând ca la uşa cortului,când văd că vă bateţi pentru un băiat,că bărbat n-o fi oricum aş privi şi mi-e milă de voi când vă văd mai mult dezbrăcate decât îmbrăcate,indiferent de anotimp.
      Nu!Nu sunteţi cool,din păcate pentru voi şi din fericire pentru ceilalţi, sunteţi doar de râsul-plânsului!Nu sunt hater şi nici vreo "grasă invidioasă"...din păcate pentru voi,sunt tot ce nu veţi fi vreodată.M-am abţinut în comentarii căci îmi sunteţi oarecum sub călcâi dar ,acum, nu vă mai suport incultura.Nu vă mai suport prostia şi spiritul de turmă.Nu vă mai suport nici măcar un minut.De ce?Pentru că voi veţi fi mamele prietenilor copiilor mei.Şi mă ia o scârbă şi o teamă.Mi-e teamă de incultura şi ignoranţa ce-o daţi mai departe.Mi-e teamă de delăsarea aia cu care vă veţi face selfie-uri cu copii voştri în care vor scrie "Te iubesc mama!".Nu te iubeşte, crede-mă.Şi voi astea care aveţi fete de 12-17 ani, cu profil de Facebook şi vă declară dragostea, să ştiţi că totul e o farsă.Totul e o farsă la modă.Dacă copilul tău îţi declară dragostea pe Facebook la o vârstă adolescentină, să ştii că ai greşit ceva.Undeva l-ai pierdut.Undeva ai uitat să fii părinte şi te-ai transformat într-un complice la trista lui eşuare din viaţă.Că el e fraged şi nu observă încă ce faci pentru el.Nu!Nu e atât de dezvoltat personal copilul tău încât să-ţi recunoască meritele.O face c-a văzut la alţii că e cool şi mai ales la Miley Cyrus.Dacă ea a postat,postează şi al tău copil,că o imită.Miley asta,nu o face pentru că-şi iubeşte părinţii.O face strict pentru al tău.O face deoarece ştie că şi al tău va prelua "moda" şi te va posta lângă un citat demn de lacrimi tocmai pentru ca tu să crezi că totul este în regulă cu al tău copil,că voi vă înţelegeţi iar absenţa ta nici nu o observă în activităţile lui.O face ca să te distragă de la munca ta cu copilul tău, pentru ca tu "să-i dai verde" la toate prostioarele pe care le va face.
        A fi părinte nu înseamnă sa-i accepţi orice şi să-i oferi orice.Asta e treaba lor după ce devin adulţi,dacă sunt în stare.
       A fi părinte înseamnă să-l indrepţi şi să-l educi,să-i explici valorile şi principiile ce-l vor ajuta să reuşească în viaţă.A fi părinte înseamnă a spune de multe ori "nu" şi de puţine ori "Da".A fi părinte,înseamnă a emana respect şi autoritate iar după un anumit timp,după ce el sau ea devin adulţi ,crede-mă,vei avea parte de iubirea lor adevărată şi bine-meritată. 
       Nu vă mai jucaţi cu viaţa copiilor şi nu puneţi totul sub pretextul " acum e altă vreme" că nu e altă vreme.Copilul trebuie educat.Copilul trebuie să ştie de ce merge la şcoală.Trebuie să înţeleagă că viitorul lui depinde de mersul lui la şcoală, de cărţile citite,de învăţatul unei limbi străine, de limbajul pe care îl foloseşte şi nu în ultimul rând, de modelul lui în viaţă iar aici ,tu ,ca părinte, trebuie să te autosesizezi.
        Dacă fata ta de 14 ani merge la bal cu tocuri de 15cm şi rochie până-n fund, cumpărată cu greu iar tu rămâi indiferent căci "aşa e moda " , crede-mă, eşti călăul ei.Tu, mai mult ca oricine, eşti vinovată de viitorul ei şi de palmele pe care le va lua de la alesul ei.Căci dacă tu nu i-o dai la timp,i-o va da bărbatul.
        Voi astea,mândre de reacţiile fetelor voastre din conflictele cu celelalte destrăbălate, aflaţi că nu au "self-esteem"!Nu!Fata ta nu e puternică doar pentru că a pălmuit-o pe cealaltă că-i dăduse mesaj amărâtului!Nu!Nu e!E doar o biată mahalagioaică şi o ignorantă.Fata ta nu trebuie să aibă putere fizică ci putere psihică,puterea de-a trece peste orice-i vine în cale.Puterea de-a decide ce e bine pentru ea şi ce e rău.Dacă fata ta avortează la 15-16 ani,nu o face pentru că e emancipată şi trebuie să urmeze o şcoală,o face pentru că nu e în stare să-şi asume vina şi responsabilităţile.Pentru că nu-i învăţaţi ce înseamnă viaţa,pentru că nici măcar nu vă trece prin cap câte lucruri învaţă pe stradă şi cât de puţine de la voi.
        Când văd turma de like-uri la nişte articole atât de denigrante pentru psihicul femeii,like-uri provenite de la femei " trecute prin viaţă" , îmi dau seama că nu societatea e problema fetelor ci voi,căci voi alea care dati like la " Aş bate-o pe amanta soţului" sunteţi chiar mamele lor!Voi ,voi alea care uitaţi să mai daţi pe-acasă deşi au trecut cinci ore de când staţi la cafea ,la bârfă.Voi alea care nu surprindeţi cauza şi staţi ca proastele în faţa efectului.Da!Sunt efectul vostru!Tipa aia botoxată care stă pe live din Dubai a ajuns modelul fiicei tale.Inculta aia,numai ea ştie săraca câte trebuie să "guste" pentru a-şi atinge target-ul în noaptea următoare.Scursura aia care se etalează live pe Facebook îi arată fetei tale că se poate şi fără şcoală,important e să ai botox.Şi toate astea se întâmplă când uiţi să te întorci de la cafea sau când faci pe părintele modern.
      Aud tot mai des, femei care nu-şi imaginează viitorul fără un bărbat,femei dispuse să-şi ia viaţa în caz că acesta le-ar părăsi,femei care umplu Psihiatria din cauza despărţirilor,femei deformate şi lipsite de perspectivă.Mi-e scârbă!Mi-e scârbă de voi căci incultura v-a adus aici şi continuaţi să daţi idei şi celor care încă mai au şanse.Mi-e scârbă de tot ce atingeţi şi de aerul pe care-l expiraţi.
     Acest articol nu este un pamflet şi este dedicat tuturor persoanelor care suferă din motive neîntemeiate,care sunt îndobitocite şi pe care le rog să dea o fugă în oglindă!Dacă nu vă apucă mila, să ştiţi că nu mai aveţi şanse iar dacă vă ajută cu ceva, să ştiţi că-mi inspiraţi milă...şi scârbă! 
         
     

Confesiune II

Aici..acum..nu mai e ultima.Am decis să nu mai dau limite.Am decis să fie următoarea!Mereu am zis ultima și n-a fost!N-a fost pentru că n-am avut curaj să-mi ucid dependența!N-am avut curaj să văd ce e după punct.Puneam punctul dar a doua zi rectificam cu o virgulă!Nici acum nu știu de ce!Chiar și acum am tendința să mă mint ,să sper că mâine va fi tot un punct dar vrând nevrând,ajunge virgulă.Drumul parcurs arată că e virgulă deși susțineam că e un punct.

Încă mă tem..încă mă tem de ea.Ce-o face persoana mea după punct?Cum se va descurca cu o altă cale?Cum poate răzbi într-un întuneric necunoscut?Mi-e greu și cu acesta căruia îi știu capătul nemilos dar măcar așteptat!N-o să fiu surprinsă!Asta-mi zic mereu după ce aleg aceeași cale de rezolvare a problemelor,de continuare a vieții,de stagnare.

Poate chiar nu exista punct!Poate doar ne mințim când afirmăm că n-o să mai repetăm...poate!Oricât am încercat să schimb ambalajul în care-mi învăluiam metoda,conținutul era același!Rămăsesem aceeași persoană temătoare de nou,aceeași persoana indecisă,aceleași emoții.

E ca și cum ai purta câte o rochie diferită în fiecare zi dar păstrezi aceiași pantofi,același mers,aceleași direcții.

Până ieri credeam în schimbare,credeam că timpul poate schimba ceva,că timpul te maturizează.Azi știu că-ți schimba fața.Îți așează niște sanțuri pe frunte și jos în dreptul ochilor.Timpul te învață să rabzi.Nu te face mai mare,nici altcineva.Te ajută să te acomodezi,da.Să nu te mai strezezi ca altă dată în fața unei Probleme,să stai drept în fața ei deoarece o cunoști.Știi că nu ucide!Unii mai au norocul să o recunoască și să-i dea o cale înainte de eșec, alții stau blânzi așteptând pumnul ei direct în față.Știu deja prețul și știu că nu doare mai mult decât duruse ieri.

Nici nu știu care din cele două persoane mi-aș dori să fiu..nu știu care e mai puternică în cele din urmă.Cea care se luptă și scapă sau cea care încă trăiește după ce a fost înfrântă?Prima are șanse mari pentru că încă speră..dar uneori eșecul neașteptat înfrânge fatal.A doua,a doua persoana nu mai are speranță insă va trăi după toate încercările căci știe din start finalul.Care o fi succesul în cele din urmă?Încercarea sau acceptarea?Amândouă mână-n mână nu merg.Oricât ai da-o..atâta timp cât încă încerci, elimini acceptarea iar când deja accepți ,excluzi o nouă încercare.

Nici viața nu-ti dă o explicație acceptabilă.Uneori cel ce încearcă continuu e cel puternic,alteori, cel care renunță primul e considerat mai puternic,mai stabil.

Nu există o regulă pentru a merge cu fruntea sus mai departe.Exista doar nopti platite in ganduri si zbucium urmate de dimineti a caror virgula e inevitabila.Traiesti,nu?

Confesiune

  Și e liniște...și-ar trebui să fie bine..dar liniștea asta e a mea,e un alt gen de liniște.Liniștea asta urlă,țipă,sufocă.Aș vrea să o perturbez,să mut ceva ,să scap pe jos ceva, să aud un sunet real,încât să scap din ea.Aș vrea să nu o mai aud.Am creat-o,ar trebui să știu cum să o distrug.Aș vrea un zgomot care să o elimine...și totuși sunt inertă.Nu mișc un deget.Parcă încep să o plac.De fapt, nu știu dacă chiar m-a sedus sau dacă eu însămi m-am predat din cauza redundanței.Stau întinsă și privesc.Mi-am format propriul confesionar.E puțin ciudat căci cunosc locul,mă simt liberă să mă destăinui.Mă întreb cine m-aude?Cine-o să mă judece?Cine-o să-mi dea canon pentru a mă elibera?M-aud doar eu și Dumnezeu.Dar El n-are nevoie de informații,El le știe deja.Dar am să continui.Măcar am curaj să le recunosc.Măcar să vadă că-mi recunosc greșeala de a mă considera propriul judecător.

 Cum privesc acum ,totul e neclar.Mă chinui să recunosc obiectele de pe masă...le văd atât de neclar.Poate dacă mi-aș sterge lacrima le-aș distinge mai bine.Dar nici pe asta nu vreau să o pierd.E o plată din trecut. Mă complac sau țin să plătesc prețul corect?

Aș putea construi o întreagă filozofie pe această liniște zgomotoasă.Da!E liniște zgomotoasă.În ea iau viață toate gândurile mele,se întorc,mă învelesc și iarăși mă provoacă.Apoi îmi vine să schițez un zâmbet ironic.Imi vine să-i strâng mâna și să-mi recunosc înfrângerea.Nu pot fără ele.Credeam că ele sunt dependente de mine.Eu le-am creat.E normal ca cel creat de tine să devină dependent.Apoi,pe baza normalității acestei dependențe,devii tu dependent.Uiți că după un timp nu mai e nevoie să oferi...și totuși o faci.E ca și cu un copil...îi dai naștere,e dependent de tine,de atenția ,de grija și de iubirea ta.Apoi crește,nu mai are nevoie de toate acestea,sau măcar nu în aceeași doză.

Așa sunt eu acum cu ele...le-am clădit,le-am dat un sens,le-am format...și totuși încă le caut altul.Nu cred că am terminat cu ele.Nu vreau să termin cu ele.Ce-aș fi fără ele?Cine aș fi?Ce m-ar ține trează-n noapte?Cine m-ar ajuta să scap de vise?Ce mi-ar mai demonstra că încă trăiesc dacă nu m-ar chinui ele?Am nevoie de ele pentru conștientizarea constantă a faptului că încă trăiesc.Și mai presus de toate,ele mă scapă de liniștea mută.Pe asta n-aș suporta-o oricât am invocat-o,oricât mi-am dorit-o.Unii se tem de iad,eu mă tem de liniște.

Mă întreb ,dacă vreodată în viața asta aș putea fi sigură de ceva,.. ceva căruia să nu-i ofer mai mult,căruia să nu-i dau ceva din mine..Nu cred!Ar trebui să mă mint că sunt oarbă.Ar trebui să mă mint.Și cum aș putea să o fac?Cum ar fi să mă mint?Ce amploare ar lua această liniște zgomotoasă?Ce război s-ar forma între minciună și adevăr?Cine ar câștiga dintre eu,cea care cunoaște adevărul și eu,cea care vrea să-l înăbușească?Mi-e teamă de răspuns.Așa că...cer mai mult.Mereu cer mai mult.Și cer mai mult de la mine.Asta e norocul meu.Că cer de la mine,că nu nevoiesc pe altul.Nu știu dacă din cauza credinței,dacă din frică de Dumnezeu sau pur egoism. E singura vină pe care nu mi-o asum.Și totuși,cred că din egoism.Dac-ar fi fost din frică de Dumnezeu,mi-aș asuma și vina asta.Credința cere smerenie.Și aș vrea să renunț la acest gând.E scump.Mă costă.

 Mă simt ca în gara lui Paler.Doar că în gara mea acele ceasului se mișcă.Timpul meu trece.Eu aștept pe timp,plătesc cu timp.La el,timpul era așteptarea.El nu știa cine este,..eu știu ,...și n-aș vrea.

 Mă gândesc ,dacă există multe gări de acest gen?Mă gândesc,dacă Paler a fost optimist când a afirmat că există multe gări de acest gen?Mă întreb ce destinații presupun gările respective?Pentru ce plătești prețul așteptării acolo?Sunt norocoasă,...cred.Adică ,știu pentru ce plătesc bilet.Mă simt bine gândind așa.Mă face să mă simt comună,normală,obișnuită,...om.

Dar orice clipă se plătește.Și adevărul despre care vă vorbeam își face simțită prezența.Și cunoscând prețul pe care am să-l plătesc ascultându-l,o fac.Și privesc pe fereastră.Și-i văd.Umblă,vorbesc,râd și discută.Discută între ei.Mare privilegiu!Eu discut doar cu mine.Cu ceilalți doar comunic.Văzându-i,realizez că nu sunt alte gări.Cel puțin nu prin apropiere.Atunci îmi dau seama că nu sunt o norocoasă.Și ironic zâmbind, mă gândesc,oare pe asta cu ce-oi plăti-o?Mă întreb asta, pentru că fiecare gând l-am plătit.Unele le-am plătit în lacrimi,altele în sentimente și unele,cele mai grave ,le-am plătit în nopți,în liniști zgomotoase.Nu vi le doresc pe cele din urmă deși par cele mai ușoare.

Sunt multe care își așteaptă prețul,...și mai grav e că sunt dispusă să-mi achit datoria.Asta iarăși mă neliniștește.Nu știu dacă sunt produs sau producător.Eu le creez cu conștiința că trebuie să le plătesc.Nu e ironic?Nu e batjocoritor?Nu e un atac al propriei persoane?

Da!Uite!Altă noapte!

De azi, femeie!

De azi...de azi nu voi mai fi!De azi nu voi mai fi eu așa cum mă știai!Azi pleacă copilul care l-am creat...pleacă și nu știu unde.Nu știu dacă-am să-l mai văd vreodată,nu știu dacă se va întoarce.Aș vrea să-l opresc dar mi-a spus că și-a făcut datoria.Mi-a spus c-am văzut cu el tot ce era de văzut,că-am trăit cu el tot ce trebuia să trăiesc.Mi-a spus că acum trebuie să fac pașii singură.Mi-a spus că merit mai mult!Zâmbea zicându-mi:„Dac-ai știi câte te-așteaptă!”

Dacă mă gândesc mai bine,nu sunt sigură c-aș vrea să-l opresc.Cred că vreau să văd ce este după...

De azi...de azi rămân singură.De azi rămâne doar femeia.Nu mi-e frică,știi?Femeia e puternică.Femeia se luptă și la final izbutește!Femeia n-are nevoie de întrebări pentru a afla răspunsuri.Ea nu cere,ea propune!Ea n-are prieteni imaginari,ci imaginația îi e prietenă.

De azi,nu voi mai plânge!N-am să mai șantajez sentimental pentru scopurile mele.De azi,am să alerg după ele,iar dacă trebuie să aștept pentru ele,o voi face.

Așteptarea nu înseamnă a sta.Așteptarea nu e o acțiune statornică ci o luptă covârșitoare interioară.Așteptarea în sine înseamnă răbdare,iar răbdarea nu presupune o paralizie a simțurilor fizice și psihice.Răbdarea o ai inconștient!E speranța din tine,care nu încetează să persiste oricât ai înăbuși-o.Răbdarea devine motivație,ceva ce e mereu în tine și inconștient te pregătește pentru ziua următoare.

Azi....azi mi s-a luat vălul de pe ochi...Azi am ieșit în stradă și dintrodată mi s-a părut străină.Cunoșteam drumul dar nu recunoșteam locurile.Mi-am văzut desenele-n stradă dar mă minunam de măreția blocurilor.Azi am observat și coroanele arborilor...până ieri vedeam doar tulpina.Tulpina mă mulțumea...o asemănam cu puterea,deoarece oricât de tare bătea vântul ea era neclintită.Am privit ani la rând tulpina,așteptând să se întâmple ceva minunat,știam că e puternică,iar ceva puternic trebuie să crească,să strălucească.Pâna azi nu s-a întâmplat!Azi însă am văzut coroana!Ea strălucea de frumusețe!Și ce-a trebuit să fac?Doar să privesc mai sus!Doar să-mi doresc să văd ce e după...Coroana arborelui a fost mereu acolo dar eu mă uitam doar la tulpina puternică.Văzând coroana,am înțeles de ce e așa puternică tulpina.Am înțeles că e nevoie de putere pentru a sustine ceva frumos.

În fond,cred că avea dreptate cealaltă parte a mea....dacă n-ar fi plecat ,n-aș fi îndraznit să-mi aflu coroana.N-aș fi scos femeia la iveală.Aș fi persistat în stadiu doar așteptând să se întâmple ceva minunat cu mine,neștiind că pentru acest lucru,eu sunt singura care poate face ceva.Dacă n-ar fi plecat copilul,aș fi rămas pururi tulpină.Aș fi rămas doar ceva care susține neștiind de fapt ce.

Azi am învățat că pentru a continua,uneori trebuie să renunți!Am învățat că lucrurile mari vin prin sacrificii!Am învățat că tot ceea ce ne dorim să vedem ,e lângă noi iar problema suntem noi,pentru că încă nu suntem pregătiți să vedem.Nu suntem pregătiți să ne asumăm riscuri.Ne e teamă să vedem mai mult decât ne-a arătat ”copilul”.El pleacă oricum,în zadar ne chinuim să-l păstrăm.De fapt îi păstrăm doar amintirea când ar trebui să-i păstrăm „tulpina”.

Azi dau copilul pe femeie!”Vântul „o să-mi miște ”frunzele”,dar nu mi-e teamă...căci mi-a rămas ”tulpina”!

De azi...azi îl las să plece! Azi,nu mâine!

Aici...acum!

Aici,acum...Ah!Se  stinge...și era ultima...îmi promisesem să o savurez ca pe nici o alta.Îmi pusesem în gând să-i simt gustul la fiecare suflare.Aveam atâtea în cap înainte să o aprind dar m-am pierdut în altele.Râd cu tristețe!”Ce norocoasă!”De fapt așa fac mereu.Nici nu mai știu de câte ori am zis că e ultima!De câte ori am jurat că nu mai fac asta?Iarăși râd...da,tot cu tristețe.Dar nu pentru ea,nu pentru că era ultima...ci pentru mine.Pentru că repet faptele și totuși la final mă întreb ”de ce?”! Schimb acțiunile,schimb personajele dar efectul e același.Dar de ce mă mir?Totul e în cerc ,nu?Ne naștem și murim,râdem și plângem,alergăm și stăm.Pe o parte viața,pe o parte moartea și tot așa.

Dacă totul e în cerc înseamnă că alerg asemenea unui hamster în cușcă?Înseamnă că alerg împotriva mea?Eu grăbesc?Eu complic?Hmm...Dacă aș sta pe loc,aș rămâne tot în partea vieții?..Dar la ce mi-ar folosi viața dacă doar aș sta?La ce mi-ar folosi să fiu mereu viu când am doar atât?

Încep să-mi dau dreptate.Cred că am nevoie de repetările acestea.Am nevoie de greșeli și dezamăgiri.Fără ele cum m-aș putea cunoaște?Cum mi-aș da seama că sunt moartă dacă n-aș fi fost în viață?Cum aș știi că acum sunt tristă dacă n-aș fi cunoscut o parte din fericire?Cum aș putea accepta răspunsul dacă n-aș fi trăit întrebarea?

Încep să cred că nu sunt falsă când promit atâtea.În sinea mea intenționez să le fac.În momentul în care le gândesc mi-aș pune viața chezășie c-am să le fac....dar apoi..apoi trece.Apar altele,mai interesante și mă seduc.Ah!Și i-am promis și lui.O să creadă că sunt falsă!Nu știe că lucrurile astea le fac chiar și cu mine.Ce poate fi greu?O să se supere!Am să-l întreb ce are,la ce se gândește... și-o să-mi zică prompt ”nimic”!Prostuțul!Dac-ar știi că acel ”nimic” e de fapt el,că acel ”nimic” îl face pe el om.Dar ce pot să-i mai zic?Cum m-ar putea crede din nou?Cum ar putea el când eu mă îndoiesc?De fapt,de ce mă gândesc și azi,când o făceam și ieri dar cu alte cuvinte?Iarăși râd!Același cerc...lucruri diferite.Ieri fusese ceasul de la tine cel care m-a făcut să am aceste gânduri,azi..tigara!Ah!Tigara,...și era ultima!

Memoriile unei dorințe!

     ”Nimic nu mai e ce a fost!”..Dar ce a fost?Când a fost?

Mereu ne complacem în situațiile pe care le întâmpinăm fără să facem ceva în privința asta!Vorbim și plângem după anumite vremuri la care nici măcar nu am luat parte ci doar ni s-a spus ”atunci era mai bine”!Comparăm trecutul cu prezentul doar pentru a da o scuză jenantă viitorului.Preferăm să lăsăm totul la voia întâmplării,...preferăm să folosim expresii care indică delăsarea,mimică din care se deduce confortul...E mai ușor să zici da și să mergi mai departe ,lăsându-i pe alții să apese butonul în locul tău decât să aprofundezi un ”nu” și să vezi consecințele pe care le presupune aceasta,doar pierzi timpul,nu?E mai ușor să accepți ceea ce ți se spune decât să stai să ”rumegi” tot ce ți s-a vândut pe tavă!Dacă e roz și pe deasupra mai și sclipește, imaginea e clară,deja vândută.Puțini sunt cei care caută înăuntrul celor văzute,celor spuse,celor date.

     Ne-am învățat să primim totul  finisat,....imagini,cuvinte,idei,gânduri.Suntem prea comozi să mai despicăm firul în patru mințindu-ne că nu e timp pentru așa ceva.Ne-am obișnuit să acordăm timp doar lucrurilor de suprafață,celor care se văd și oarecum fac impresie.Ne mințim singuri în privința timpului...”nu mai e timp!”...

     Păi timpul e acum de fapt,...acesta e momentul trăit.Exact acest timp o să-l răsfoiești când o să îți dorești să-ți amintești cum era odată.Oare o să ai ceva interesant de povestit?O să râzi amintindu-ți-le?O să-ți fure ceva zâmbetul pe nesimțite?Nu prea!De ce?Pentru că atunci o să te întristezi și din nou o să te minți comod fiind,rostind un sec ”așa a fost să fie!”.

O să-ți amintești doar ceea ce ți-a spus altul,ceea ce ți-a povestit altul,experiența celorlalți comparată cu a ta.O să îți amintești doar cât ți-ai dorit să fii în locul celuilalt sau câte lucruri ți-ai fi dorit să faci!O să ajungi un timp în care nu o să mai ai amintiri reale,memorii personale ci doar amintirea unor dorințe,De ce?Pentru că nu am avut timp să fim noi,pentru că am  fost prea ocupați să ne complacem în situațiile primite gratis,pentru că am acceptat ceea ce ni s-a spus fără să dăm o șansă celor simțite,fără să auzim strigătul mut al ființei noastre!

     Nu trebuie să te trezești ci doar să cauți mai profund,să vezi exact ce îți ceri!Dacă învățăm să ne ascultăm pe noi înșine o să ne dăm seama că până acum am trăit o viață străină,o viață care ne-a fost alocată cu forța,o viață pe care alții vor să o trăim iar noi o acceptăm prin expresii si mimici jalnice,demne de un om care nu îndrăznește să-și ridice capul,nu îndrăznește să-și descopere adevărata față.

     Pe la colțuri ni se vând toate oportunitățile doar că noi n-avem timp să le observăm,să le cercetăm.Cumpărăm primul lucru de pe tarabă.Nu știm să cumpărăm.Nu știm să alegem,...alegem după recomandări ,imagine și nu după cerințe,nevoi.

    Toate aceste lucruri,toate aceste acte personale duc într-un alt timp când o să fim nevoiți să ne acordăm timp și atunci o să realizăm că am trăit viața altora,că am fost un cu totul alt personaj.O să ne dăm seama că am trăit doar din dorințe,că am jucat un scenariu scris de ceilalți,scenariu care nu prevede un final dorit.O să constatăm că am trait pur și simplu conform unor păpuși mânuite după bunul plac și asta doar pentru că ne-am mințit cu durata timpului din profunda comoditate,pentru că am fost prea ocupați cu lucruri banale și am acceptat ceea ce ni s-a dat fără să contestăm!Trist dar ăștia suntem!Noi chiar nu avem timp...cică!

Femeia de mâine!

      Cât de greu mi-ar fi fost dacă nu mi-aș fi insuflat forţat un reper,un scop spre care să alerg din această monotonie continuă care mă învăluie la tot pasul?

     Pe la ce colţ mi-aş fi plâns oful?Cărei persoane i-aş fi alocat nemulţumirea şi necazul meu?...nu stiu,probabil Lui,ca de obicei...însă azi e diferit.

     Aș fi putut pleca,aş fi putut evada la modul figurat din această vâltoare care mă afundă şi totuşi mă aduce la suprafaţă....însă Nu!Azi,nu!

Prefer ca de data aceasta să primesc satisfacţia după furtună,după ce am înfruntat-o din exterior şi nu din casă într-un fotoliu privindu-o din geam cu o cana fierbinte de ceai în mână, lăsându-i pe alţii să-mi joace rolul .

     E prima oară când aleg aceasta cale...onestă zic eu,şi sper ca satisfacţia personală să fie mai intensă şi să nu mai fie însoţită în permanenţă de acel sentiment înfiorător de vină.

     În sfârşit, nu mă mai urc în prima barca de salvare pentru a atinge malul....îmi continui rotaţia braţelor pentru a mă menţine la suprafaţă,vreau ca iluzia malului să fie privită cu lacrimi de fericire şi nu cu lacrimi de vinovăţie minţindu-mă că nu aş fi putut face mai mult.

    Toti ajungem într-un final la un capăt de drum.Indiferent de căile pe care le-am bătut,ele duc spre aceeaşi destinaţie însă noi alegem dacă le parcurgem cu propriile forţe,desculţi sau purtaţi pe braţe într-o cutie de păpuşi.

Eu ,una,aleg să-mi văd ranile şi cicatricile pentru a-mi aminti mereu ce am fost ,unde am fost şi ce m-a facut sa devin femeia de azi.....femeia de mâine!